۞.2

Katy

STOP! Deschide asta: http://www.youtube.com/watch?v=zx_dTSPzXlk

Inima mi-a inghetat. Dintr-o data, franturi palide si neclare imi invaluiau mintea intr-un nor de ceata. 

Numele acesta, imi facea sufletul sa tremure. Crezuzem ca scapasem de el. Crezusesm ca,dupa sacrificul Lizei, avea sa dispara si el. Fiind o creatura rea a noptii, vampir diabolic, trebuia sa dispara, cum s-a intamplat cu ceilalti si Sarah. 

Amintiri de cand il cunoscusem inca de pe cand eram la liceu, pe holul larg si racoros,cand am simtit ca iubesc si ca sunt iubita,  imi faceau sentimentele sa innebuneasca si pielea sa ma furnice. De cand am devenit vampir, nu m-am mai simtit atat de om. Aceste sentimente nu le aveam decat cand eram un suflet viu. 

Mi-am tras o palma mintala, gandindu-ma ca ceilalti erau mult mai socati decat mine.

Am reusit sa ies totusi din transa, lasandu-ma inca zbuciumata pe interior.

Un amaldan de sentimente si alte chestii care nu le pot explica, se invarteau vigilent prin mine. 

Am aruncat o scurta privire la Bonnie. Dupa expresia confuza dar calma in acelasi timp, mi-am dat seama , ca o farama din ea stia ca asa avea sa se intample. 

-Bonnie? Ce stii? Au fost cuvintele mele, care de fapt nu vrusem sa le pronunt cu voce tare. Si totusi aceasta minora eroare s-a produs. 

Mi-a aruncat o privire neutra. Ochii ii sclipeau ca niste mici torte. A zambit subit si a ridicat din umeri, miscarea simpla facandu-i ca parul sa isi schimbe pozitia. 

A deschis gura, ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva, insa a inchis-o la loc, zambindu-mi. Privirea ei mi-a soptit un "lasa, vom ajunge si acolo."

Okay. Fata asta, o cunosteam inca de cand eram la o varsta frageda, dar nici acum nu pot sa imi dau seama de unde stia, si mai bine zis, ce anume stia. 

Am suras fara sens. 

-Bonnie? Ai de gand sa ne zici si noua? lua cuvantul batrana casei.

Frageda Bonnie nu facu decat sa plece privirea si sa se joace cu degetele, simtindu-se ca un copil care era certat din cauza ca sparsese o vaza. 

Ii simeam respiratia regulata si ii auzeam bataile inimii,insa nu ii puteam auzi gandurile. Avea,sau nu de gand sa ne zica ce stie?

-Scumpo,adauga doamna Flowers, daca stii ceva ce ne-ar putea ajuta, te rog sa ne spui. 

Calmul doamnei Flowers, ma face sa-mi ies din minti. Daca eram in locul ei, saream pe ea si o constrangam sa spuna tot ce trebuia spus. 

-Bonnie, uite, te iubesc si esti ca sor-mea, dar in momentul asta, zau,  imi vine sa te iau la palme,am zis printre zambetele care nu ma lasau sa fiu serioasa. 

Aceasta din urma rase la comentariul meu non-sens. 

Se pare ca si bunica observase faptul ca numai ea nu tresarise la vorbele lui Allan. 

Deja devenea iritant sa ne milogim de ea. 

-Bonnie, pentru ulti...

-Bine! tresari ea , nelasandu-ma sa imi termin magnifica fraza semi-amenintatoare care avea sa o faca sa vorbesca.

-Hm,am zis, se pare ca te pot face sa vorbesti si fara cuvinte grele.

-Bine...adauga in soapta. 

Patru perechi de ochi se rasucira imediat spre micuta Bonnie, care acum avea un inceput de tremurat. 

-Stiam ca Blake nu o sa dispara. 

Facu o pauza,lasandu-ne practic pentru cateva secunde cu ochii in soare.

-Dar, de unde stiai? a intrebat-o Mary.
-Pentru ca l-am vazut.
Atat de sec. Atat de nonsens. Atat de dramatic. Toata chestia asta se transforma intr-o telenovela dramatica si lucrurile par sa se complice de la minut la minut.
-C-cum? am zis cu glas sec si tremurat.
Parca Universul tot cazuse in capul meu si nu stiam cum sa reactionez. M-am blocat. Exact! Corpul meu facuse ce stia mai bine sa faca. Sa se panicheze si sa se blocheze in situatii de panica excesiva si daramaturi sentimentale.
Bonnie s-a lasat pe spatarul scaunului, urmand un scurt scartait, prea puternic pentru urechile mele sensibile. Am inchis ochii pret de secunda si am incercat sa rasuflu,parand calma. Dar nu eram. Toti stiau ca nervii mei erau intinsi la maxim. Pentru ca toti stiau de realtia mea cu Blake, de dinainte de...sacrificiul Lizei.
Am inceput sa rup un servetel, nestiind ce anume faceam.Parca eram teleghidata dar totusi captiva in propriile-mi ganduri sihastre.
Mi-am indreptat lin privirea inapoi spre biata mea prietena care acum era cu mainile incrucisate la piept, tot in aceeasi pozitie dezaprobatoare de acum cateva secunde.Urma apoi o scurta-lunga pauza amutita si glasul uscat al lui Bonnie umplu din nou camera.
-Cand toti plangeam la masa Lizei, printre lacrimi si ochi inclestati am zarit o silueta dupa un copac din apropiere.
Imaginile mi se derulau intruna in minte, ca un film mut si extrem de trist. Un sentiment usor de vinovatie ma intrista putin, dar apoi am revenit in lumea reala, trezita de cuvintele bunicii.
-Dar de unde stii, scumpo, ca era el?
-Pentru ca l-am vazut.
-Dar ai spus ca nu vedeai bine.
-Am vazut indeajuns de bine ca sa imi dau seama ca era Blake.
-Si atunci de ce nu ne-ai spus?am intrebat.
-Pentru ca nu am vrut sa mai cauzez si alte griji. Era deajuns ca o pierdusem pe Liz.Asta a adus mai multa suparare decat faptul ca nu ne-am dat seama ca Blake nu e in totalitate o creatura a intunericului si ca are o farama de suflet. Ceea ce nu a dus la distrugerea lui odata cu ceilalti vampiri si Sarah.Vedeti voi, vampirii cu suflet sunt rari. Doi sunt printre noi. Dar si eu am fost la fel de socata sa vad ca Blake e in viata.
Am dat un pumn izbitor in masa in care mi-am pus toata ura si iubirea. Cescutele de ceai si cafea tresarira brusc,insa din fericire pentru doamna Flowers nu s-a dezechilibrat niciuna, si au ramas toate pe farfuriuta lor de portelan.
M-am ridicat de la masa si cu pasi apasati am iesit din casa in cea mai mare viteza posibilia.Am trantit usa de la intrare.Daca o izbeam mai tare, avea sa cada si nu aveam chef de costuri suplimentare pentru repararea ei.
In urma mea, era Allan,care probabil imi lua urma dupa miros. Noi, vampirii,avem un miros specific. Fiecare e diferit,de la vampir la vampir. De obicei, a carne moarta si parfum, dar depinde acum ce parfum foloseste fiecare. Dar sunt si vampiri care prefera mirosul lor unic, de mort-viu.
M-a gasit rezemata de un copac, in gradina doamnei Flowers. Teiul cel batran,probabil adapostise la umbra lui multe plansete si dureri ascunse. Voiam sa fiu singura, dar pe Allan nu-l puteam da la oparte. Doar el ma putea duce mai aproape de Liz. Doar el putea tine legaura cu prietena mea cea mai buna,care devenise doar o fantoma si o uram pentru asta. Dar o iubeam in acelasi timp si imi era teribil de dor de ea. Voiam tare mult sa o tachinez si apoi sa o iau in brate,linistind-o.
STOP! Deschide asta : http://www.youtube.com/watch?v=w1oM3kQpXRo
-Esti bine? intreba el.
-De ce toata lumea continua sa ma intrebe asta?
-Dar,doar eu te-am intrebat.
-Nu si in mintea mea!
Okay,afirmatia mea nebuneasca ne facu pe amandoi sa declansam un mic raset. Facem si noi haz de necaz.
M-am ridicat de pe jos si m-am dus la banca de langa mica fantana. Nu stiu de ce nu m-am dus acolo de la inceput. Allan ma urma si ne-am asezat amandoi simultan. In sfarsit puteam trai din nou. Ma rog, la figurat.
-E greu. am deschis subiectul anevoios. Mi-am fixat coatele pe genunchi si mi-am afundat fata in palme.
-Stiu. fu raspunsul lui.
Era atat de delicat. Oricine ar fi vrut sa il aiba pe Allan drept cel mai bun prieten. Poate nu ne cunosteam de mici-nici nu am fi avut cum- dar tineam la el ca la un frate. Si ma durea si pe mine sa-l vad suparat, cum probabil il durea si pe el sa ma vada pe mine cu moralul la pamant.
-Si mie mi-e greu.adauga in final.
Mi-am sucit capul spre stanga, in asa fel incat sa il am in vedere,dandu-mi din fata buclele mele aurii ce imi incomodau vazul. Mi-am arucuit buzele intr-un mic zambet subit si trist. Era o liniste sacra aici in gradina doamnei Flowers. Iubeam nespus sa vin aici cu Liz si sa ne uitam la copaci, flori si sa admiram imprejurimile. Nu veneam foarte des, dar si cand veneam, ne petreceam toata ziua aici.
-Spune-mi...cum e el?am intrebat fara sa imi dau seama ce am spus exact.
Si-a rotit privirea spre mine, vazand ca ochii imi straluceau. Nu mai plansesem de la moartea ei. Si simteam iar nevoia sa ma eliberez cumva, fara sa mai provoc daune minore in locuinta bunicii.
-Nu plange. Nu acum. Si nu pentru el.
M-au socat usor spusele lui. Am dat sa protestez,dar tot ce am zis a fost:
-De ce nu?
-Pentru ca nu trebuie.
-Nu pot sa plang?
-Poti.
Atunci de ce ma oprise?
-Dar doar de doua sau trei ori in intreaga ta vesnicie.
Am facut ochii mari , evident surprinsa de afirmatia lui.
-Si tu ai plans deja o data,in ziua mortii ei. Pastreaza-ti lacrimile pentru ceva mai intens decat Blake.
-Si tu? Tu de cate ori ai plans?am intrebat.
-Trei ori. Lasa capul in jos, cuprins de o tristete nemaintalnita la el pana acum. Erau ultimele ramisite care imi aminteau ca am fost odata o fiinta vie, un om.
-Dar inca mai ai aspectul fizic. am adaugat in speranta ca o sa il incurajez.
-Coltii ma tradeaza. a spus el.
Am stat putin pe ganduri. Apoi am zis:
-Dar avem ceva ce au si oamenii. Avem suflet.
Cateva secunde a ramas nemiscat. Apoi a zambit cald si limpede.
-Sunt doar un spirit facut din carne vie. Sunt detasat, de neschimbat, gol. Dar am un suflet. E tot ce mi-a mai ramas.
-Ei bine, carnea ta nu e chiar vie . am zis apoi am ras usor.
-Da....suntem niste vampiri cu suflete de oameni. Niste nemuritori cu pasiunea unor muritori.
-Si..pana la urma...care e motivul pentru care ai venit dupa mine? am intrebat.
-Ca sa te fac sa te simti mai bine. Stiam ca ai nevoie de compania cuiva care sa te inveseleasca si sa te linisteasca in legatura cu fostul tau iubit.
-Oh...pai atunci...tu chiar faci treaba buna. Nu-i de mirare ca Liz te-a iubit atat de mult. Si pun pariu ca inca o face,din moment ce te-a ales pe tine sa ne ajuti sa luam legatura cu ea.
-Da.Cred ca da.
Am rasuflat usurata. Lacrimile mi se domolira si din fericire nu au facut gestul necugetat de a iesi din ochii mei.
-Blake s-a intors azi dimineata. Dupa ce am venit de la vanatoare l-am simtit de la intrarea in casa apoi l-am vazut cum statea pe canapea si isi savura bautura. Dupa un schimb de replici a' la Blake si Allan, am decis sa il ignor si sa nu il pun sa ma suspecteze de faptul ca ma duceam la voi. Si eu, evident,am fost foarte socat de aparitia lui. Desi nu credeam ca el chiar o sa se intorca. Am decis sa va zic si voua sa vad daca si voi pareti la fel de socati ca si mine. Se pare ca pe tine te-a afectat mai mult si pe Bonnie mai deloc.
-Crezi ca...as putea sa vorbesc cu el? Adica...l-am urat atata timp. Dar acea flacara a iubirii mele pentru el incepe sa prinda iar puteri. Si asta ma omoara pe dinauntru!
-Katy...linisteste-te...
Mi-am reluat pozitia de la inceputul convorbirii si am incercat sa-mi domolesc furia ce se dezlantui in mine.S-a apropiat de mine si m-a cuprins cu bratele lui. Era asa bine sa ai un prieten care sa stie exact cum te simti. Adoram sa fiu luata in brate de catre cineva . Iar faptul ca era Allan ma facea sa ma simt si mai aproape de Liz. De parca, ar fi fost cu mine. Dar acea senzatatie fu de scurta durata. Dar amintirea ei tot dainuia in jurul nostru. Mi-am sprijinit capul de umarul lui si am ascultat freamatul naturii pret de cateva minute linistite si adanci.
-Cred ca ar fi cazul sa mergem. Sper ca te-ai bucurat de momentul de liniste din gradina. Nu ca nu ar fi fost liniste si in casa, doar ca tensiunea acumulata imi faceau creierii sa explodeze.
-La fel.De ce crezi ca am plecat?
Am zambit unul la altul si am plecat spre casa.

             *

STOP! Deschide asta : http://www.youtube.com/watch?v=54QW369F4CM&feature=youtu.be

-Katy, ma bucur ca esti mai bine acum. spuse bunica. 

Ma simteam prost fata de ea si de Mary pentru iesirea mea de acum cateva minute , asa ca mi-am cerut scuze iar ele mi-au inteles starea de nervozitate. 

Se pare ca aceasta "reuniune de familie" nu a fost chiar cea mai buna. Cu doua vesti groaznice una dupa alta, e imposibil sa nu cedezi nervos. Inca nu stiu cum au reusit doamna Flowers si Mary . Dar cred ca e posibil datorita experientei lor de femei trecute prin viata. Adica, sa fim seriosi, doamna Flowers a trecut prin doua decese-sotul ei si Liz-, zeci de lupte contra raului si magie iar mama Lizei printr-un divort, o mutare a locuintei si acum pierderea singurei ei fiice. Iar eu,sunt abia la inceput. 

M-am deplasat agale spre Bonnie si spre Allan care purtau o discutie incredeibil de silentioasa. Mi-am facut loc printre fotolii si canapea si am ajuns la ei. 

-Hei...pot sa va rog ceva? i-am intrebat cu volumul vocii mele dat la nimimum. 

Amandoi s-au uitat la mine suspicios, faramite din ei crezand ca stiu ce urma sa zic. Dar probabil le-am dat planurile peste cap.

-Ajutati-ma sa-l distrug pe Blake.